zmeura.

Si vremea era perfecta… Marea era de un turcoaz pur, iar cerul ca din desene animate, culoare haioasa si nori pufosi.  Doar un camp verde smarald, plin cu floarea-soarelui, pe care alerga in fiecare dupa-amiaza o ajuta… O ajuta sa respire, caci ziua era prinsa in nerabdare. Nu-mi pasa ca pot sa trec marea cu rabdarea. De fapt, cui ii pasa? Nimeni n-a incercat cu adevarat.

Un drum lung se intindea in fata, si nu stiam daca sa continui sau sa merg spre stanga. Intr-un final, cineva a strigat in urma mea: atat ajunge azi. Iti multumesc, voce minunata.

Zmeura…

N-am mai scris de mult…iunie.

Inceput de vara. Mirosul de cafea tare a trezit-o intr-un final, dar era amortita… Nu stie ce sa faca, unde sa se uite, totul e pe dos.

Ce ciudat a inceput iunie. Nici n-am observat cand s-au copt ciresele. Si nici nu am avut cu cine sa ma catar in copaci dupa corcodele acre. Hmm…

Vremea e ametita, aiurita… toti sunt lucizi, toti mai putin ea si vremea. nehotarata? poate vrea si vremea sa doarma..saracuta de ea… dar eu vreau soare, sunt rea, vreau sa alerg…sa inot. confuza.

Asa sunt eu sau a innebunit deodata toata lumea?